Desene de copil/Chilld's drawings

V-am promis că mai variaţiuni pe tema asta, asa că pînă la povestea unei zîne de ocazie, mai servim o bucăţică de Măgura.

Evident, seria poate fi vizualizată aici.

I've promised you more on this theme, so till next time, a new piece of Măgura is now served.

(You can see the whole Child's Drawings series here. )

Vlad

Vlad M. are cinci ani şi trei luni şi merge la grădiniţa „din curtea la OPC“, adică Grădiniţa nr 8 din Braşov. E în grupa mare A, şi a învăţat deja câteva litere pe care se grăbeşte să mi le înşire pe o foaie. Mai merge la Cercul creativ, în Piaţa Sfatului, unde face multe şi decupează, lipeşte, face clopoţei şi alte lucruri, de exemplu cizmuliţe din hârtie care seamănă şi cu o locomotivă de trenuleţ. Mai merge şi la Aikido, unde în ciuda vârstei, este foarte serios şi nu vrea să lipsească la niciun antrenament, nici chiar după o zi obositoare la grădi.
Îmi întinde mâna ferm când facem prezentările, se prezintă grav şi serios, apoi se aşează pe scaunul din „living“, unde îmi va povesti despre el. Mami i-a spus deja că sunt mesagerul moşului, care se interesează dacă Vlad a fost sau nu cuminte.

Cu Moşul Crăciun „se împacă“ bine, pentru că a fost copil cuminte anul acesta. Ştie că este „sufletul lui mami”, dar recunoaşte că mai e şi obraznic. Ori de câte ori este certat, se retrage în cameră şi îşi face autocritica, apoi iese zâmbind şi îşi cere scuze, spunând: “Mami, ştiu că din când în când mai fac şi prostii, dar eu tot te iubesc!”. Cu moşul Nicolae se află în negocieri, pentru că e „puţin pedepsit“, fiindcă le-a răspuns obraznic lui mami şi lui tati. „Dar Moşul Crăciun trebuie să vină, pentru că la el nu sunt pedepsit“, e convins băiatul, mai ales că îl aşteaptă din septembrie şi îşi face lista de cadouri de la începutul anului. „Eu cred că moşul nu e costumat şi există în realitate. Şi trăieşte în Polul Nord. În ţara aia... Laponia!“, îşi aduce el aminte ajutat de mami. „Moşul vine cu sania trasă de reni care zboară. Renii mănîncă sănătos, aşa cum mănânc şi eu la grădiniţă“, îmi explică el. De la Moşul ar vrea „un Scarlet“ (un dragon bakugan pe care l-a văzut în desene animate) şi un robot cu telecomandă, care să facă toată treaba în locul lui şi al lui tati. „...Şi al lui mami!“, admite el după o clipă de gândire.

Cînd o să se facă mare vrea să fie „geniu de ştiinţă“, care „e foarte fain, pentru că descoperă orice“ şi poate să facă „multe experimente“. Din cauza asta ţine morţiş să-mi arate cartea lui cu dinozauri. „Stegosaurul are ţepi pe spate şi pe coadă şi dacă-l atinge cineva s-a înţepat“, trece el în revistă animalele preistorice, în căutarea unui T-Rex pe care să mi-l prezinte. Până îl găseşte, mai află de la mami cum arată Spinosaurus-ul şi îmi spune că „(P)Terodactilul este un dinozaur care zboară“. Mai are şi o carte cu planete, pe care o aduce repede-repede din camera lui, aflată la etaj. De altfel, Vlad patrulează între sufragerie şi camera lui de câte ori schimbăm subiectul, ca să-mi arate exact despre ce vorbim. „Am aici un satelit şi vreau să merg pe lună“, îmi mărturiseşte băiatul pe un ton de parcă mi-ar vorbi despre vreme. „Satelitul este ca un fel de avion, numai că are partea asta de antenă. Şi se transmite pe televizor. Avem noi un fel de aparat la televizor şi o telecomandă de satelit“, mă încredinţează Vlad, arătîndu-mi apoi în carte şi satelitul, şi „un fel de orbită“, şi o gaură neagră „care te înghite într-o altă dimensiune“. Zice că „Pluto e cea mai mică planetă“, că pe Marte - pe care o recunoaşte pentru că începe cu „M“ - trăiesc oameni şi că e cea mai frumoasă planetă. Mai ştie că Saturn „este o bilă mică înconjurată de un cerc care-o apără de asteroizi“ şi încurcă Luna cu Mercur. Mai ştie că Pămîntului i se zice „Planeta Albastră, pentru că-i plină de apă“ şi că „vîntul polar te apără de gaura neagră sau de Soare“. Şi să nu uităm: Pămîntul are multe condimente (pe care este cât pe ce să mi le arate, întrebîndu-mă foarte sigur pe el dacă nu vreau să-mi aducă o hartă. Prefer să nu).

Cea mai mare dorinţă a lui este să vadă o stea căzătoare, revine Vlăduţ la planetele noastre, pentru a-şi aduce apoi aminte că are şi o casă de marcat. Bineînţeles, nu scap pînă nu mi-o aduce s-o văd, deşi eu mă chinui să aduc vorba despre prietenele lui Vlad de la grădi.
Casa de marcat are legătură şi cu dorinţa pe care şi-ar pune-o Vlad dacă ar vedea o stea căzătoare. „Vreau să am propriul meu magazin. Să-mi aduc jocuri şi să le vînd“, spune el. Magazinul ar putea foarte bine să fie în curtea casei, iar de faptul că „nu prea are vad“ nu-şi face nimeni griji, pentru că s-ar mulţumi să-i aibă clienţi pe tati şi pe mami. „Aşa vom fi bogaţi şi o să ne cumpărăm o masă în sufragerie şi un ATV“, hotărăşte Vlăduţ, deşi zice că „nu-i important să fii bogat“ , ci „să fii sănătos şi mami şi tati să se iubească“.

La grădi alergă fetele după el. „Patru. Toată ziua bună ziua vor să mă pupe. Nu-i deloc amuzant. Cred că s-au îndrăgostit de mine!“, constată copilul. În afară de pupat, fetele stau lângă el toată ziua şi din când în când îi mai dau jucăriile. „Bea, Marta, Patricia şi Dana. Şi Carina. Acum sînt cinci!“ - descoperă el punându-şi mâinile în cap. „Fetele-s prea ingenioase pentru mine. Adică mă iubesc şi vor să mă pupe toată ziua“, concluzionează el, demonstrîndu-mi în continuare cum funcţionează casa de marcat. „Iar Carina este cea mai bună prietenă a mea“, îmi mai aruncă Vlăduţ în grabă, anunţînd o pauză de pipi.

Perlele lui Vlăduţ
* „Isus Hristos a murit pentru noi, dar după trei zile şi-a revenit.“
* La grădiniţă, doamna educatoare i-a pus pe copii să stea cu mâinile la spate. „Dar dacă ne mănîncă, ce facem ?“, a întrebat el nedumerit.
* Cînd doamna i-a pus pe copii, la grădiniţă, să deseneze chipul mamei, Vlăduţ a desenat ceva de neînţeles. „E mami la ecograf!“, a explicat el
* „Asteroizii sînt un fel de pietre şi asta fac toată ziua, adică cad“.

Articolul a fost publicat şi în Evenimentul Zilei, în cadrul campaniei „Copii cuminţi“.

Editat şi mai puţin sclipitor :).

Poate că aţi vrea să-mi revedeţi bunicii, care au deschis seria fotografiilor de familie.

Desene de copil/Chilld's drawings

V-am spus că mai am variaţiuni pe tema dată, aşa că am zis să vă mai arăt vreo cîteva.

Puteţi oricînd să (re)vedeţi seria Desene de copil aici.

Desene de copil/Child's Drawings

Pentru că sînt într-un mic concediu, nu mă mai doare urechea şi nici în gît (ciudat cum se însănătoşesc oamenii aşa de repede cînd nu merg la serviciu), m-am gîndit eu aşa să plec cu Silviu la Măgura, pentru a-mi continua seria Desene de copil.

Am ajuns tîrziu, pentru că am plecat abia pe la 15.30. Doar asta mi-a ieşit (oricum eram cu pata pusă de data trecută, pe cadrul ăsta). Mai am şi cîteva variaţiuni pe tema dată, cu care poate vă plictisesc zilele următoare.

Faţă de 2007, acum, în 2010, drumul către Măgura era foarte practicabil cu cauciucuri de iarnă. Nisip la greu, grederul a trecut şi el, şi parcă au mai răsărit nişte pensionoace (că pensiuni nu pot să le zic).

Eu m-am distrat luînd curbele ca la raliu, scuturînd bine şi lin din curul pănduţei, acolo unde nu era nisip.

Silviu s-a distrat şi el aducîndu-şi aminte cam de cîte ori s-a răsturnat iarna cu diverse chestii pe patru roţi şi aproape smulgîndu-mi mînerul portierei.

Sînt sigur că vreţi să vedeţi şi fotografiile anterioare ale seriei Desene de copil

Because I'm in a short vacation and my ear and throught don't hurt anymore (strage how sick people get better when they don't have to go to work), I thought to go to Măgura, to continue my Child's Drawings series. This is the only shot I can say it worth the trip.

Bunicii/The Grandparents

1.




Bunicii mei au 86 de ani. Sînt căsătoriti de 58. Au făcut mari doua fete, trei nepoţi...
My grandparents are 86 years old. They are married 58 years now. They grew up two daughters and three grandsons...


2.



Mi-l amintesc pe bunicul plecînd la lucru - era şef de gară la Sadova - cu sufertaşul de aluminiu pe care i-l pregătea bunica. Zi de zi, pînă cînd a ieşit la pensie şi s-au mutat amîndoi la Brăila, din Cîmpulung Moldovenesc, unde stăteau într-un bloc ceauşist cu un balcon numai bun de teren de fotbal pentru un puşti de trei-patru ani ca mine.


I remember my grandpa going to work - he was the chief of the Sadova railway station - with the alluminium canteen full of food wich my grandma prepared for him. Day after day, until he retired and they both moved to Braila, from Campulung Moldovenesc, where they lived in a comunist block with a balcony just right for a football field for a three-four yeared kid like me.


3.





Bunicul se mîndreşte - asta e întotdeauna povestea pe care o spune la reuniunile de familie - cu corectitudinea lui. Nu s-a îmbătat niciodată (povesteşte mîndru cum vărsa paharele în burete sau batistă, atunci cînd trebuia să nu jignească vreun paharagiu mai pătimaş). Nu a fumat (aici are altă poveste, de cînd era la liceu). A făcut mereu sport, pînă cînd noi, nepoţii, ne-am făcut mari, iar lui i-au furat brăilenii bicicleta nemţească, pe care mă căra cînd eram plod zeci de kilometri, în plimbare.


Grandpa is very proud of - this is always the story he tells at family reunions - his corectness. He never got drunk (he proudly tells us how he drained the drink into the handkercief or into a sponge, not to offend some veteran drinker). He never smoked (this is another story, from the time he was in highschool). He had allways kept himself in shape, until us, the grandsons, grew old, and some thief from Braila stole his german old bicicle, that he used to cary me when I was a kid, tens of kilometers, just for fun.
4.

Pentru că suma viciilor este constantă, bunică-mea l-a acuzat mereu că mai merge 'pe la curvele lui'. Bătrîna nu s-a prea împăcat cu asta, şi nici acum nu se împacă, mai ales că încă îl mai acuză de acelaşi lucru. Înainte el se certa cu ea, acum pleacă de-acasă şi face cîteva ture cu tramvaiul, să se liniştească amîndoi. Oricum, la vîrsta și după vreo două accidente cerebrale, abia dacă-şi mai aduce aminte ce-ar putea face la curve.


Because the vices' sum is constant, my grandma was always accusing him of 'going to his whores'. She never got over this, and neither does now. Years before, he was fighting her; now he just leaves home, going few rounds by the tram, so that both of them can get their peace back. After two brain strokes and at his age, he bearly remembers what he can do to 'his whores'.


5.



Stau în acelaşi apartament de la etajul şase, într-un bloc cu mii de apartamente, debranşat de la CET Brăila în primii ani după comunism. Seamănă din ce în ce mai mult cu nişte copii cu pielea zbîrcită, de parcă ar fi stat în cadă cîteva ore.


They live in the same flat from the sixth floor of thousants flats block, all cut off from the heat sistem in the first years after Ceauşescu was shot and the comunism perished. They are more and more like babies with wrinkles, as babies look if they stay too much in the water.


6.



Se bucură cînd îi sun, eu, nepotul lor favorit, sau frate-meu, sau vară-mea. Îi sun din ce în ce mai rar, cam de sărbători, de ziua lor şi de Florii sau de sfîntul Dumitru. Sau de cîte ori mi se face dor de ei şi îmi spun să n-o las pe mîine, că cine ştie.


They are so happy when I call them, their favourite nephew, or my brother, or my cousin. I call them less and less often, only on hollydays, their birthdays, and every time I miss them and I think not to leave it for tomorrow, because who knows...

Vedeti şi Bunicii (update), Bunicii (3)
See also The Gradparents (update), Bunicii (3)

Crăciun în Piaţa Sfatului (din nou)

Se ia una bucată peisaj cu bradul din Piaţa Sfatului. Ca să se vadă că e bradul din Piaţa Sfatului, se ia în cadru una bucată Casa Sfatului, dacă nu şi ceva fîntînă arteziană acum seacă. Eventual cu ceva public prin preajmă. Siluete negre care să dea impresia că se uită interesat. Cască gura. Eventual, un cîine mirat. Se reglează o sensibilitate ISO care să-ţi permită să tragi din mînă, în cazul în care n-ai trepied. În acest caz, 800, ca să-şi iasă un timp de expunere de 1/15 la o diafragmă de 3,5. Nu fac pe deşteptul, doar vroiam să subliniez că în sfîrşit am aşteptat şi lumina aia de crepuscul, cînd cerul pare albastru. Şi uite că am prins şi steaua din vîrful bradului, aprinsă. Frumos. Felicitare, nu altceva. Vedeţi că ştiu? (Nikon D200, Nikkor 18-200 VR 3,5 - 5,6)

Cu capra pe Republicii

Capra

Incepand cu Ignatul si sfarsind cu zilele Craciunului, prin alte parti incepand cu zilele Craciunului, iar prin altele obisnuindu-se numai in ziua de Sfantul Vasile, exista obiceiul ca flacaii sa umble cu ţurca, capra sau brezaia.

Ca si la celelalte jocuri cu masti practicate in timpul sarbatorilor de iarna, si in jocul caprei si-au facut loc, pe langa mastile clasice (capra, ciobanul, tiganul, butucarul), mastile de draci si mosi care, prin strigate, chiote, miscari caraghioase, maresc nota de umor si veselie, dand uneori o nuanta de grotesc.
Jocul "caprei" (uciderea, bocirea, inmormantarea, invierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. In cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale in turmele pastorilor, succesul recoltelor - invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul "caprei".
Aceasta se pare ca isi are originea in obiceiurile romanilor si elinilor: fie in jocurile si cantecele desfasurate in jurul altarelor pagane de preotii sau cantaretii travestiti in dobitoace cu ocazia sarbatorilor date pentru cinstea zeilor, ori in versurile satirice contra generalilor ce repurtau vreun triumf, fie in amintirile vagi despre dansurile cunoscute la greci sub numele unor pasari rapitoare.
Capra joaca de obicei după fluier, desi fluierul a inceput să fie înlocuit de un fel de tobe. La terminare, unul din flacai se apropie de masa unde sunt membrii familiei, incepe sa vorniceasca. Flacaii joaca pe stapana casei, pe fete si chiar servitoare, daca sunt acasa, si apoi, multumind, se indeparteaza.

Capra a fost socotita de romani ca animalul care da semne daca vremea va fi buna sau rea. În cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale in turmele pastorilor, succesul recoltelor – invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul “caprei”. Jocul “caprei” s-a generalizat in toata tara la sfarsitul secolului al XIX-lea, dar fiind socotit un joc pagan, multi slujbasi ai bisericii au refuzat sa-l primeasca pe la casele lor, socotindu-l “nevoit de legea crestineasca” (Gr. Tocilescu). In zilele noastre, jocul a ramas un pretext pentru una dintre traditionalele manifestari artistice, prilej de etalare a unor frumoase podoabe, covoare, stergare s.a., in culori vii, uneori stridente, pentru inveselirea gospodarilor si pentru urari bune cu prilejul Anului Nou.

1.


2.


3.


4.


5.


6.

Colind de Crăciun

Cînd eram mic, în la fel de micul orăşel Cîmpulung Moldovenesc (care în ciuda numelui se află în Bucovina), îmi doream să văd şi eu un brad frumos de Crăciun, aşa cum mai scăpau uneori prin filmele americane supertăiate de la cinematograf sau prin desenele animate cu Tom şi Jerry, pe care le mai prindeam la cîte-un matineu pe televizorul Elcrom, sau Telecolor, şi la un video antediluvian, care mai şi prindea banda uneori.
Aveam şi noi pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor (care cred că tot aşa se cheamă şi acum) un brad împodobit cu cadouri din carton şi becuri colorate.
Nu mai ştiu exact dacă înainte de revoluţie sau după, imediat, pentru că eram destul de mic. Ştiu că am avut brazi frumoşi, înalţi, în oraş, dar am rămas mereu cu părerea de rău că nu-s ca în filme, că n-au destule beculeţe şi globuri şi că nu-s destul de coloraţi.
Din punctul asta de vedere, în Braşov, de cînd stau aici, mi-a plăcut mereu bradul, cu care am devenit destul de apropiat, el fiind şi subiectul unora dintre articolele mele.
Şi pentru că se simte nevoia unei noi postări, iar bradul din piaţa sfatului, fotografiat cu noul d200 uitat pe WB de bec incandescent şi cu compensare în minus (adica, in capu' meu, am crezut ca spre albastru, dar abia seara cind am citit cartea tehnica am aflat ca minus inseamna mai mult galben şi rosu, ca aşa-s aştia de la Nikon pe dos) îmi aduce aminte de bradul pe care mi l-aş fi dorit în oraş cînd eram copil, am zis să nu-l ratez anul acesta.
Şi ca să nu se supere mogulii, deşi nu fac politica pe blog, am poze si de la Olimpia, de la Tîrgul de Crăciun, făcute altă dată.

Sper sa se vada ca ninge, pe alocuri.

1.


2.


3.


4.


5.


6.


7.


8.

1/6

N-am mai photoshopat asa o fotografie destul de comună de nici nu mai stiu când. E şi prima pe care o postez de când m-am ajuns şi eu cu un Nikon D200 sh (sh vine, desigur, de la Second Handition). Să-mi trăiască.

Filosoful străzii/Street Philosopher

M-am hotărît să-i schimb numele seriei, în primul rînd pentru că toată lumea fotografiază cerşetori, dar nu filosofi.
(I've decided tot change the name of this series, mainly because everybody has pictures with beggers, but just some have pictures with philosophers)

Poate vreţi să vedeţi şi un portret destul de reuşit.
Maybe you want too see a pretty good portrait.

Surogat de gangsteri

Pentru că m-am dus la Hărman cu prietenii şi toate cadrele cît de cît sînt făcute cu aparatul lui Zbangee, pentru că al meu a ratat exact cadrul la care ţineam cel mai mult (aşa cum face de obicei ca să mă enerveze) şi pentru că încă n-am primit pozele de la Rareş fiindcă amîndoi am fost ocupaţi cu altceva, pun deocamdată chestia asta, ca să nu spună lumea că nu postez regulat (!).

Idee, telefon, efecte etc: soţii Grădinaru. Ambii. Aici. Şi Aici.
Personaje: Alex Gubariu şi Mihaela Grădinaru.



Poate mai vreţi să (re)vedeţi Umbre Chinezeşti

Filosoful străzii/Street Philosopher

- Mă pozezi, aai?
- Te pozez.
- Vrei să faci bani cu pozele, aai?
- Păi, vreau! Da' nu-mi prea iese. Hai, ia o ţigară, că bani n-am...

- You're taking photos of me, eey?
- Yes, I am.
- You want to make money with it, eey?
-I do. Take a cigarette, 'cause I don't have any money yet...

Ceahlăul

(Urmare)

Muntele se deschide

Dimineaţă ne-am trezit la şase, ca nu cumva să scăpăm „marea alpină“. Frig nu prea era, şi abia la răsărit am văzut de ce Ceahlăul este Muntele Sfînt al dacilor, locul în care Strabon spune că trăit Zalmoxis, preotul dac devenit zeu. Am avut norocul ca în timp ce pătura de nori se întindea la picioarele noastre, dîndu-ţi impresia că poţi să înoţi în ea, să îl cunosc pe Romeo B., un inginer din Piatra Neamţ, între două vîrste, a cărui vocaţie a fost să ne iniţieze în tainele Muntelui Sfînt.

Şi după ce spectacolul răsăritului s-a încheiat, iar marea de nori s-a lăsat peste munte, cu el am rătăcit vreo şase ore pe trasee marcate sau nemarcate, pe cărări pe care nu le-aş fi descoperit de unul singur. „Trebuie să meriţi să vezi şi să afli despre lucrurile de pe Ceahlău“, mi-a spus de la început Romeo, cerîndu-mi să păstrez la rîndul meu tainele, pînă ce la rîndul nostru vom aduce pe alţii pe Ceahlău, să le dezvăluim.

Ne-a vorbit despre porţile spre cer ale dacilor, despre nedei şi despre iele. Am văzut uitatele altare ale dacilor, acolo unde iniţiaţii deprindeau spiritul lupului, în cea mai dură dintre încercări. Am văzut efigii şterse care însemnau locurile ritualice, poiene în care se spune că dansează iele, am auzit prima dată despre Calea Cerului şi Umbra Piramidei, fenomene pe care unii încearcă să le explice prin legile fizicii, iar alţii se mulţumesc să le vadă poate de Ziua Schimbării la Faţă şi să (şi) le explice la fel de miraculos cum o făceau vechii daci.

Am mers aproape mereu pe o ceaţă s-o tai cu cuţitul, dar muntele a vrut să ne lase să vedem cîte ceva din tainele lui. Nu mi s-a mai întîmplat niciodată ca o zi întreagă, ceaţa să se deschidă exact în locul prin care trec, pentru a ne lăsa să admirăm priveliştea cîteva minute, apoi să se închidă iar, ca o cortină la sfîrşitul unui spectacol, pentru a ne duce parcă un pic mai departe şi a ne arăta alte frumuseţi. Am văzut caprele negre trecîndu-ne pe dinainte, vulturi sau şoimi despre care ni s-a spus că ar fi dispărut, am trecut pe lîngă flori de colţ aflate chiar pe cărare şi ne-am bucurat de merişoarele medicinale, pe care turiştii necunoscători se feresc să le consume. Am văzut Ceahlăul pentru prima şi cu siguranţă nu pentru ultima oară.

V-ar mai putea interesa:
Marea Alpină
Răsărit de soare la Şirnea
Tunisia
Umbre chinezeşti