Ceahlăul

(Urmare)

Muntele se deschide

Dimineaţă ne-am trezit la şase, ca nu cumva să scăpăm „marea alpină“. Frig nu prea era, şi abia la răsărit am văzut de ce Ceahlăul este Muntele Sfînt al dacilor, locul în care Strabon spune că trăit Zalmoxis, preotul dac devenit zeu. Am avut norocul ca în timp ce pătura de nori se întindea la picioarele noastre, dîndu-ţi impresia că poţi să înoţi în ea, să îl cunosc pe Romeo B., un inginer din Piatra Neamţ, între două vîrste, a cărui vocaţie a fost să ne iniţieze în tainele Muntelui Sfînt.

Şi după ce spectacolul răsăritului s-a încheiat, iar marea de nori s-a lăsat peste munte, cu el am rătăcit vreo şase ore pe trasee marcate sau nemarcate, pe cărări pe care nu le-aş fi descoperit de unul singur. „Trebuie să meriţi să vezi şi să afli despre lucrurile de pe Ceahlău“, mi-a spus de la început Romeo, cerîndu-mi să păstrez la rîndul meu tainele, pînă ce la rîndul nostru vom aduce pe alţii pe Ceahlău, să le dezvăluim.

Ne-a vorbit despre porţile spre cer ale dacilor, despre nedei şi despre iele. Am văzut uitatele altare ale dacilor, acolo unde iniţiaţii deprindeau spiritul lupului, în cea mai dură dintre încercări. Am văzut efigii şterse care însemnau locurile ritualice, poiene în care se spune că dansează iele, am auzit prima dată despre Calea Cerului şi Umbra Piramidei, fenomene pe care unii încearcă să le explice prin legile fizicii, iar alţii se mulţumesc să le vadă poate de Ziua Schimbării la Faţă şi să (şi) le explice la fel de miraculos cum o făceau vechii daci.

Am mers aproape mereu pe o ceaţă s-o tai cu cuţitul, dar muntele a vrut să ne lase să vedem cîte ceva din tainele lui. Nu mi s-a mai întîmplat niciodată ca o zi întreagă, ceaţa să se deschidă exact în locul prin care trec, pentru a ne lăsa să admirăm priveliştea cîteva minute, apoi să se închidă iar, ca o cortină la sfîrşitul unui spectacol, pentru a ne duce parcă un pic mai departe şi a ne arăta alte frumuseţi. Am văzut caprele negre trecîndu-ne pe dinainte, vulturi sau şoimi despre care ni s-a spus că ar fi dispărut, am trecut pe lîngă flori de colţ aflate chiar pe cărare şi ne-am bucurat de merişoarele medicinale, pe care turiştii necunoscători se feresc să le consume. Am văzut Ceahlăul pentru prima şi cu siguranţă nu pentru ultima oară.

V-ar mai putea interesa:
Marea Alpină
Răsărit de soare la Şirnea
Tunisia
Umbre chinezeşti