Cu capra pe Republicii

Capra

Incepand cu Ignatul si sfarsind cu zilele Craciunului, prin alte parti incepand cu zilele Craciunului, iar prin altele obisnuindu-se numai in ziua de Sfantul Vasile, exista obiceiul ca flacaii sa umble cu ţurca, capra sau brezaia.

Ca si la celelalte jocuri cu masti practicate in timpul sarbatorilor de iarna, si in jocul caprei si-au facut loc, pe langa mastile clasice (capra, ciobanul, tiganul, butucarul), mastile de draci si mosi care, prin strigate, chiote, miscari caraghioase, maresc nota de umor si veselie, dand uneori o nuanta de grotesc.
Jocul "caprei" (uciderea, bocirea, inmormantarea, invierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. In cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale in turmele pastorilor, succesul recoltelor - invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul "caprei".
Aceasta se pare ca isi are originea in obiceiurile romanilor si elinilor: fie in jocurile si cantecele desfasurate in jurul altarelor pagane de preotii sau cantaretii travestiti in dobitoace cu ocazia sarbatorilor date pentru cinstea zeilor, ori in versurile satirice contra generalilor ce repurtau vreun triumf, fie in amintirile vagi despre dansurile cunoscute la greci sub numele unor pasari rapitoare.
Capra joaca de obicei după fluier, desi fluierul a inceput să fie înlocuit de un fel de tobe. La terminare, unul din flacai se apropie de masa unde sunt membrii familiei, incepe sa vorniceasca. Flacaii joaca pe stapana casei, pe fete si chiar servitoare, daca sunt acasa, si apoi, multumind, se indeparteaza.

Capra a fost socotita de romani ca animalul care da semne daca vremea va fi buna sau rea. În cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale in turmele pastorilor, succesul recoltelor – invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul “caprei”. Jocul “caprei” s-a generalizat in toata tara la sfarsitul secolului al XIX-lea, dar fiind socotit un joc pagan, multi slujbasi ai bisericii au refuzat sa-l primeasca pe la casele lor, socotindu-l “nevoit de legea crestineasca” (Gr. Tocilescu). In zilele noastre, jocul a ramas un pretext pentru una dintre traditionalele manifestari artistice, prilej de etalare a unor frumoase podoabe, covoare, stergare s.a., in culori vii, uneori stridente, pentru inveselirea gospodarilor si pentru urari bune cu prilejul Anului Nou.

1.


2.


3.


4.


5.


6.