luni, 26 ianuarie 2009

Bunicuţele din Apaţa

A venit vremea să postez şi prima mea fotografie pe care mi-a cumpărat-o cineva, dintr-o expoziţie. Urrrraaa! Tipul era englez şi tînăr, am avut noroc că i-a plăcut soră-sii şi era înainte de Crăciun, aşa că uite, s-a cumpărat. Nu la fel de prezenţi au fost şi mulţii politicieni de toate speţele pe care i-am invitat la expoziţia comună Exdeco, unii foşti membri ai clubului chiar, mai ales că era şi o expoziţie în scop caritabil. Acum, na, oamenii erau ocupaţi cu campania, cu alegerile, că doar nu puteau să lase electoratu' pentru o faptă bună. În două săptămîni, unul singur am o vagă impresie că a participat la strîngerea de fonduri, cumpărînd vreo două sau trei fotografii. Tablourile au fost reţinute pentru Nicolae Popa şi pentru faptul că nu s-a prezentat personal am vaga bănuială, neverificată, că era chiar Nicolae Vlad Popa. Dacă-l bănuiesc pe nedrept, să mă ierte.
Acum că mi-am eliberat frustrările, pot să vă spun că blîndele bunicuţe din Apaţa sînt chiar din Apaţa, unde le-am prins participînd la corul bisericii evanghelice din localitate. De toate erau vreo 20-30, iar corul ăsta e format doar din bunicuţe, că se pare numai ele mai duc tradiţia. De data asta s-au adunat pentru că ţineau morţiş să-i cînte preşedintelui Ungariei, care a trecut, în septembrie 2008, prin mica lor localitate.

10 comentarii:

Călin Hera spunea...

Foarte misto fotografia, cred ca a facut toti banii? Chiar, cam cati? ca autorul nu mentioneaza.

Andrei Paul spunea...

Cam 150 de lei, din care 50 rama, zise autorul. Asta era mai putin important...

Simona spunea...

:)frumoasa fotografie, imi place ... recunosc ca dintotdeauna mi-au placut mai mult fotografiile alb-negru decit cele color

succes in continuare :)

Andrei Paul spunea...

Multumesc si mai poftim!

delta spunea...

100 RON pe o fotografie?
Păi, nu-i afacere rea.
Cel puţin la prima vedere.

Problema este că dacă asemenea ocazii sunt din ani în Paşti, atunci nu poţi miza pe respectivul venit...

Andrei Paul spunea...

100 de lei pentru o fotografie nu e tocmai mare lucru (i-adevarat că nici eu nu-s cine ştie ce nume în branşă), iar banii erau pentru o acţiune caritabilă, aşa că n-am cîştigat decît recunoştinţă (ceea ce nu-i puţin lucru). Iar o fotografie vandabilă n-o obţii în fiecare zi...

cris spunea...

parca is sasoaicele din Medias la targ:)

Andrei Paul spunea...

pe-acolo n-am trecut, dar ar fi o idee:)

Anonim spunea...

Fotografia face sa ma gindesc la Stieglitz ...

Andrei Paul spunea...

Multumesc, -X-, comparaţia mă flatează, chiar dacă e un pic exagerată. :) Te mai aştept pe-aici.