Sîmbăta trecută, că tot am reuşit să-mi mişc destul mîna cît să fac fotografii ca înainte, m-am luat după stimabilii Silviu şi Silvia şi ne-am cărat aşa, oarecum la ghici, prin judeţ. Traseul a avut ceva de-a face cu copilăria lui Silviu, dar despre asta ştie el mai multe. Cert e că ne-am plimbat, de pe la amiază pînă pe la 5.00 PM, prin Măieruş, Belin, Arini, Hăghig, Vîlcele şi în fine, Sfîntu Gheorghe, apoi acasă. Ţiganu' cînta în maşină, în spiritul general al traseului (Ţiganu e telefonu meu cu mp3, care-mi ţine loc de casetofon de bord), noi căscam ochii şi dacă vedeam ceva interesant, jos şi trage! Ce-i drept, ne-am ales şi un interval orar bestial (cine dracu iese din casă sîmbătă după-masă, dacă e normal la cap?), aşa că satele oricum pustii erau acum pustii de-a binelea, dar tot ne-au ieşit nişte poze de reportaj, aşa, de-o mică ţiganiadă. Cam ca astea care urmează:
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
luni, 2 martie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
14 comentarii:
a iesit ceva interesant din blocul ala pana la urma
Da, păcat că n-am putut să prind partea cealaltă, care-mi plăcea mie. Erau mai 'expresive' balcoanele şi mult mai diferite...
Esti tare! Felicitari!
can't read much but great images...
poza nr 18 imi aduce aminte de Rusia....acum sa nu ma intrebi de ce......cred ca din cauza luminii.Oricum....aplauze aplaudatoare:)
asa, la prima vizionare, ochii mi-au fost atrasi de pozele 7(oare de ce mi-am imaginat un pod din Madisson..?); 12...(cred ca imi place cel mai mult); 14 - pentru senzatia de "alunecare"; 16...pentru cei 110 araci...m-a dus cu gandul la "10 prajini" a lu'TZANDARICA si 18...da...mi-am imaginat o cutie de farduri...daca o mijesti printre gene...altfel,daca aveau toti ligheane de tv cablu si aparate de A/C era exact ca in zicala aia neaos romaneasca "suntem prea saraci sa cumparam lucruri ieftine" . Una peste alta, ce mai, incepi sa fii artist !! Bravo!!
I'll try to translate the whole blog someday. Thanks for visiting and comment and I hope i'll see u again :)
Mişto
Mulţumesc anonimului, lui Cris, mătuşicăi şi lui EF.
ai surprins..realitatea...cruda...dureroasa.....
Mulţumesc pentru vizionare. Singurul lucru 'crud şi dureros', sincer să fiu, a fost că n-am dat şi eu de oameni albi în satele astea. Poate a fost de vină ora...
fragmente de realitate, ramasite din trecut. imi place fotografia ta. poate legam o colaborare pe profilul nostru
wonderful images.
Thank you, Ken!
Trimiteți un comentariu