Crăciun în Piaţa Sfatului (din nou)

Se ia una bucată peisaj cu bradul din Piaţa Sfatului. Ca să se vadă că e bradul din Piaţa Sfatului, se ia în cadru una bucată Casa Sfatului, dacă nu şi ceva fîntînă arteziană acum seacă. Eventual cu ceva public prin preajmă. Siluete negre care să dea impresia că se uită interesat. Cască gura. Eventual, un cîine mirat. Se reglează o sensibilitate ISO care să-ţi permită să tragi din mînă, în cazul în care n-ai trepied. În acest caz, 800, ca să-şi iasă un timp de expunere de 1/15 la o diafragmă de 3,5. Nu fac pe deşteptul, doar vroiam să subliniez că în sfîrşit am aşteptat şi lumina aia de crepuscul, cînd cerul pare albastru. Şi uite că am prins şi steaua din vîrful bradului, aprinsă. Frumos. Felicitare, nu altceva. Vedeţi că ştiu? (Nikon D200, Nikkor 18-200 VR 3,5 - 5,6)

Cu capra pe Republicii

Capra

Incepand cu Ignatul si sfarsind cu zilele Craciunului, prin alte parti incepand cu zilele Craciunului, iar prin altele obisnuindu-se numai in ziua de Sfantul Vasile, exista obiceiul ca flacaii sa umble cu ţurca, capra sau brezaia.

Ca si la celelalte jocuri cu masti practicate in timpul sarbatorilor de iarna, si in jocul caprei si-au facut loc, pe langa mastile clasice (capra, ciobanul, tiganul, butucarul), mastile de draci si mosi care, prin strigate, chiote, miscari caraghioase, maresc nota de umor si veselie, dand uneori o nuanta de grotesc.
Jocul "caprei" (uciderea, bocirea, inmormantarea, invierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. In cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale in turmele pastorilor, succesul recoltelor - invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul "caprei".
Aceasta se pare ca isi are originea in obiceiurile romanilor si elinilor: fie in jocurile si cantecele desfasurate in jurul altarelor pagane de preotii sau cantaretii travestiti in dobitoace cu ocazia sarbatorilor date pentru cinstea zeilor, ori in versurile satirice contra generalilor ce repurtau vreun triumf, fie in amintirile vagi despre dansurile cunoscute la greci sub numele unor pasari rapitoare.
Capra joaca de obicei după fluier, desi fluierul a inceput să fie înlocuit de un fel de tobe. La terminare, unul din flacai se apropie de masa unde sunt membrii familiei, incepe sa vorniceasca. Flacaii joaca pe stapana casei, pe fete si chiar servitoare, daca sunt acasa, si apoi, multumind, se indeparteaza.

Capra a fost socotita de romani ca animalul care da semne daca vremea va fi buna sau rea. În cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale in turmele pastorilor, succesul recoltelor – invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul “caprei”. Jocul “caprei” s-a generalizat in toata tara la sfarsitul secolului al XIX-lea, dar fiind socotit un joc pagan, multi slujbasi ai bisericii au refuzat sa-l primeasca pe la casele lor, socotindu-l “nevoit de legea crestineasca” (Gr. Tocilescu). In zilele noastre, jocul a ramas un pretext pentru una dintre traditionalele manifestari artistice, prilej de etalare a unor frumoase podoabe, covoare, stergare s.a., in culori vii, uneori stridente, pentru inveselirea gospodarilor si pentru urari bune cu prilejul Anului Nou.

1.


2.


3.


4.


5.


6.

Colind de Crăciun

Cînd eram mic, în la fel de micul orăşel Cîmpulung Moldovenesc (care în ciuda numelui se află în Bucovina), îmi doream să văd şi eu un brad frumos de Crăciun, aşa cum mai scăpau uneori prin filmele americane supertăiate de la cinematograf sau prin desenele animate cu Tom şi Jerry, pe care le mai prindeam la cîte-un matineu pe televizorul Elcrom, sau Telecolor, şi la un video antediluvian, care mai şi prindea banda uneori.
Aveam şi noi pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor (care cred că tot aşa se cheamă şi acum) un brad împodobit cu cadouri din carton şi becuri colorate.
Nu mai ştiu exact dacă înainte de revoluţie sau după, imediat, pentru că eram destul de mic. Ştiu că am avut brazi frumoşi, înalţi, în oraş, dar am rămas mereu cu părerea de rău că nu-s ca în filme, că n-au destule beculeţe şi globuri şi că nu-s destul de coloraţi.
Din punctul asta de vedere, în Braşov, de cînd stau aici, mi-a plăcut mereu bradul, cu care am devenit destul de apropiat, el fiind şi subiectul unora dintre articolele mele.
Şi pentru că se simte nevoia unei noi postări, iar bradul din piaţa sfatului, fotografiat cu noul d200 uitat pe WB de bec incandescent şi cu compensare în minus (adica, in capu' meu, am crezut ca spre albastru, dar abia seara cind am citit cartea tehnica am aflat ca minus inseamna mai mult galben şi rosu, ca aşa-s aştia de la Nikon pe dos) îmi aduce aminte de bradul pe care mi l-aş fi dorit în oraş cînd eram copil, am zis să nu-l ratez anul acesta.
Şi ca să nu se supere mogulii, deşi nu fac politica pe blog, am poze si de la Olimpia, de la Tîrgul de Crăciun, făcute altă dată.

Sper sa se vada ca ninge, pe alocuri.

1.


2.


3.


4.


5.


6.


7.


8.

1/6

N-am mai photoshopat asa o fotografie destul de comună de nici nu mai stiu când. E şi prima pe care o postez de când m-am ajuns şi eu cu un Nikon D200 sh (sh vine, desigur, de la Second Handition). Să-mi trăiască.