joi, 8 aprilie 2010

Cristos a înviat la ţară







O slujbă de Înviere curată, fără îmbulzeala şi poantele tinerilor duşi prea rar la biserică - inerente unui oraş mare - nu poate fi simţită decît într-un sat. Cu gîndul acesta, am încercat, în acest an, să ajungem la Şinca Nouă, la „Biserica din deal“, o veche biserică de lemn construită la 1761. Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă cu cea de pe drum, pentru că am plecat prea tîrziu. Drumul durează cam 45 de minute, în care am inclus şi ceaţa care s-a lăsat groasă şi rece, de pe la Poiana Mărului, şi ocolitul unor gropi care rînjesc cu drag din asfalt, mai puţine totuşi decît am fost preveniţi că vom întîlni. La Şinca însă, lumea e puţină, şi mai toţi oamenii meg la biserică mai din timp, aşa că în apropierea orei 00.00, nu prea mai ai pe cine să întrebi încotro să te îndrepţi. Întuneric era (în afara străzii principale), tîrziu era, noroi, şi el, destul, pe uliţe. Ne-am hotărît să nu mai căutăm biserica de lemn, ci să ne oprim la biserica ortodoxă din sat. Cimitirul mic şi îngrijit, din jurul bisericii, cu candelele şi lumînările aprinse pe la cruci, clipind în ceaţă, ne-a adus imediat în suflet pacea şi sfiala potrivite momentului.



Am ajuns la timp, tocmai pentru prinde strigarea repetată a preotului, din biserică: „Veniţi de luaţi lumină!“. Nu s-a îmbulzit nimeni, iar lumina s-a întins, de la unul la altul, precum cuvîntul lui Isus, pînă afară, la lumea adunată în jurul intrării. Apoi, încet-încet, au ieşit cu toţii, lăsînd purtătorii de steaguri şi toaca şi preoţii înainte, pentru a face înconjurul bisericii, de trei ori, după cutumă.







Apoi, cu toţii s-au adunat în jurul preoţilor şi au ascultat cuvintele citite din Evanghelia după Matei şi au cîntat împreună cu preotul şi corul cuvintele care vestesc învierea lui Iisus.


Un cor cu adevărat dumnezeiesc, format din oameni din sat care au învăţat, spune o bătrînică, cu un profesor de muzică din altă parte. Şi nu mai vorbea nimeni, toată lumea cînta sau pur şi simplu asculta stihurile, în aerul mirosind a ceaţă, a pămînt reavăn, a ceară şi a tămîie.



La sfîrşit, lumea s-a dat în lături, iar preotul a bătut în porţile bisericii, şi a intrat, pentru a continua slujba pînă dimineaţă, pe la 4.00, cînd lumea spunea că se împart Paştile, adică pîinea sfinţită. „Tare frumos“, i-am spus unei bătrînele care ne îmbia să mai rămînem, pînă dimineaţă, să asistăm la slujbă, aşa cum se cuvine. „Păcat că n-aţi venit şi ieri, a fost la fel de frumos. Păcat că nu mai staţi...“, a răspuns ea, şi a intrat în biserică. La fel ca toţi ceilalţi săteni.


5 comentarii:

Bieţîvan Ratat spunea...

Andrei, ai început cu o imagine ”sechelă” pentru mine, poate de aia nu am putut să mă mai concentrez pe serie. Să mă explic fără să fiu ticălos, la prima fotografie am o senzaţie de deja-vu, ca un şoc posttraumatic. Îmi sugerează linişte şi e foarte cumva asemenătoare pentru că e greu de realizat imaginea peste flacăra unei lumînări. într-un fel fiap,psa,aafr,if you see what i mean.
Textul în schimb l-am citit cu plăcere.

Andrei Paul spunea...

De data asta nu am inţeles ce vrei să spui, dar intuiesc că nu e de bine :).

H O R H H E spunea...

interesant titlu.a doua si ultima imi plac

Rob spunea...

Great photo serie Andre

Rob spunea...

Great photo serie Andrei