Vlad

Vlad M. are cinci ani şi trei luni şi merge la grădiniţa „din curtea la OPC“, adică Grădiniţa nr 8 din Braşov. E în grupa mare A, şi a învăţat deja câteva litere pe care se grăbeşte să mi le înşire pe o foaie. Mai merge la Cercul creativ, în Piaţa Sfatului, unde face multe şi decupează, lipeşte, face clopoţei şi alte lucruri, de exemplu cizmuliţe din hârtie care seamănă şi cu o locomotivă de trenuleţ. Mai merge şi la Aikido, unde în ciuda vârstei, este foarte serios şi nu vrea să lipsească la niciun antrenament, nici chiar după o zi obositoare la grădi.
Îmi întinde mâna ferm când facem prezentările, se prezintă grav şi serios, apoi se aşează pe scaunul din „living“, unde îmi va povesti despre el. Mami i-a spus deja că sunt mesagerul moşului, care se interesează dacă Vlad a fost sau nu cuminte.

Cu Moşul Crăciun „se împacă“ bine, pentru că a fost copil cuminte anul acesta. Ştie că este „sufletul lui mami”, dar recunoaşte că mai e şi obraznic. Ori de câte ori este certat, se retrage în cameră şi îşi face autocritica, apoi iese zâmbind şi îşi cere scuze, spunând: “Mami, ştiu că din când în când mai fac şi prostii, dar eu tot te iubesc!”. Cu moşul Nicolae se află în negocieri, pentru că e „puţin pedepsit“, fiindcă le-a răspuns obraznic lui mami şi lui tati. „Dar Moşul Crăciun trebuie să vină, pentru că la el nu sunt pedepsit“, e convins băiatul, mai ales că îl aşteaptă din septembrie şi îşi face lista de cadouri de la începutul anului. „Eu cred că moşul nu e costumat şi există în realitate. Şi trăieşte în Polul Nord. În ţara aia... Laponia!“, îşi aduce el aminte ajutat de mami. „Moşul vine cu sania trasă de reni care zboară. Renii mănîncă sănătos, aşa cum mănânc şi eu la grădiniţă“, îmi explică el. De la Moşul ar vrea „un Scarlet“ (un dragon bakugan pe care l-a văzut în desene animate) şi un robot cu telecomandă, care să facă toată treaba în locul lui şi al lui tati. „...Şi al lui mami!“, admite el după o clipă de gândire.

Cînd o să se facă mare vrea să fie „geniu de ştiinţă“, care „e foarte fain, pentru că descoperă orice“ şi poate să facă „multe experimente“. Din cauza asta ţine morţiş să-mi arate cartea lui cu dinozauri. „Stegosaurul are ţepi pe spate şi pe coadă şi dacă-l atinge cineva s-a înţepat“, trece el în revistă animalele preistorice, în căutarea unui T-Rex pe care să mi-l prezinte. Până îl găseşte, mai află de la mami cum arată Spinosaurus-ul şi îmi spune că „(P)Terodactilul este un dinozaur care zboară“. Mai are şi o carte cu planete, pe care o aduce repede-repede din camera lui, aflată la etaj. De altfel, Vlad patrulează între sufragerie şi camera lui de câte ori schimbăm subiectul, ca să-mi arate exact despre ce vorbim. „Am aici un satelit şi vreau să merg pe lună“, îmi mărturiseşte băiatul pe un ton de parcă mi-ar vorbi despre vreme. „Satelitul este ca un fel de avion, numai că are partea asta de antenă. Şi se transmite pe televizor. Avem noi un fel de aparat la televizor şi o telecomandă de satelit“, mă încredinţează Vlad, arătîndu-mi apoi în carte şi satelitul, şi „un fel de orbită“, şi o gaură neagră „care te înghite într-o altă dimensiune“. Zice că „Pluto e cea mai mică planetă“, că pe Marte - pe care o recunoaşte pentru că începe cu „M“ - trăiesc oameni şi că e cea mai frumoasă planetă. Mai ştie că Saturn „este o bilă mică înconjurată de un cerc care-o apără de asteroizi“ şi încurcă Luna cu Mercur. Mai ştie că Pămîntului i se zice „Planeta Albastră, pentru că-i plină de apă“ şi că „vîntul polar te apără de gaura neagră sau de Soare“. Şi să nu uităm: Pămîntul are multe condimente (pe care este cât pe ce să mi le arate, întrebîndu-mă foarte sigur pe el dacă nu vreau să-mi aducă o hartă. Prefer să nu).

Cea mai mare dorinţă a lui este să vadă o stea căzătoare, revine Vlăduţ la planetele noastre, pentru a-şi aduce apoi aminte că are şi o casă de marcat. Bineînţeles, nu scap pînă nu mi-o aduce s-o văd, deşi eu mă chinui să aduc vorba despre prietenele lui Vlad de la grădi.
Casa de marcat are legătură şi cu dorinţa pe care şi-ar pune-o Vlad dacă ar vedea o stea căzătoare. „Vreau să am propriul meu magazin. Să-mi aduc jocuri şi să le vînd“, spune el. Magazinul ar putea foarte bine să fie în curtea casei, iar de faptul că „nu prea are vad“ nu-şi face nimeni griji, pentru că s-ar mulţumi să-i aibă clienţi pe tati şi pe mami. „Aşa vom fi bogaţi şi o să ne cumpărăm o masă în sufragerie şi un ATV“, hotărăşte Vlăduţ, deşi zice că „nu-i important să fii bogat“ , ci „să fii sănătos şi mami şi tati să se iubească“.

La grădi alergă fetele după el. „Patru. Toată ziua bună ziua vor să mă pupe. Nu-i deloc amuzant. Cred că s-au îndrăgostit de mine!“, constată copilul. În afară de pupat, fetele stau lângă el toată ziua şi din când în când îi mai dau jucăriile. „Bea, Marta, Patricia şi Dana. Şi Carina. Acum sînt cinci!“ - descoperă el punându-şi mâinile în cap. „Fetele-s prea ingenioase pentru mine. Adică mă iubesc şi vor să mă pupe toată ziua“, concluzionează el, demonstrîndu-mi în continuare cum funcţionează casa de marcat. „Iar Carina este cea mai bună prietenă a mea“, îmi mai aruncă Vlăduţ în grabă, anunţînd o pauză de pipi.

Perlele lui Vlăduţ
* „Isus Hristos a murit pentru noi, dar după trei zile şi-a revenit.“
* La grădiniţă, doamna educatoare i-a pus pe copii să stea cu mâinile la spate. „Dar dacă ne mănîncă, ce facem ?“, a întrebat el nedumerit.
* Cînd doamna i-a pus pe copii, la grădiniţă, să deseneze chipul mamei, Vlăduţ a desenat ceva de neînţeles. „E mami la ecograf!“, a explicat el
* „Asteroizii sînt un fel de pietre şi asta fac toată ziua, adică cad“.

Articolul a fost publicat şi în Evenimentul Zilei, în cadrul campaniei „Copii cuminţi“.

Editat şi mai puţin sclipitor :).

Poate că aţi vrea să-mi revedeţi bunicii, care au deschis seria fotografiilor de familie.