luni, 15 martie 2010

Roma cu 200 de euro (2)


Astăzi sînt prea obosit ca să mai scriu lucruri care mă enervează pentru că sînt român. Aşa că o să vă ofer din nou materialul publicat în Monitorul Expres şi Evenimentul Zilei, care e deja scris şi care m-a făcut încă o dată să-mi dau seama ca sînt prea mulţi cretini în ţara asta care n-au ce face şi de-aia se dau interesanţi. Probabil că pe măsură ce parcurg iar textul, o să mai fac nişte adăugiri şi comentarii.


Şi dacă toate drumurile duc la Roma, capitala unei ţări cu oameni foarte asemănători românilor, dar cu un nivel de trai european, trebuie să ştiţi că două zile la Roma pot costa mai puţin decît un week-end în Poiana Braşov. Cu încălţăminte comodă (care după vreo 30 de kilometri de marş în stil pluton disciplinar, că vremea-i scurtă şi sînt multe de văzut, n-o să vi se mai pară atît de comodă), mers pe jos şi multă cumpătare, poţi trăi bucuria de a vedea măcar un strop din farmecul Romei cu nici 200 de euro.
Prima condiţie pentru a face o excursie ieftină în capitala fostului imperiu roman este să găseşti, prin ianuarie, o ofertă de zbor low-cost. Cu siguranţă, preţurile „începînd de la“ 3 euro inclusiv taxele de aeroport vor ajunge la 30 de euro dus-întors în cele trei zile dintre data cînd afli de ofertă şi data în care te hotărăşti să cumperi biletele. Oricum, 30 de euro este un preţ bun. Numai drumul de la Braşov la Cluj şi retur a costat 90 de lei. Odată biletele cumpărate, dacă nu ai vreo mătuşă, rudă sau prieten prin Roma, la care să poţi trage peste noapte, trebuie să-şi cauţi un hotel. Dacă ai noroc, poţi rezerva, tot în ianuarie, pentru luna martie, un hotel aflat la 15 minute de mers pe jos de Vatican, cu 45 euro camera dublă pe noapte, preţ foarte mic pentru Roma, în condiţii de hotel de trei stele. Pozele de pe net de obicei sînt de fraierit fraierii, dar noi am avut noroc. Camera era ceva mai mică decît părea în poza de pe net, dar curat şi ok. Nu ştiu nici dacă era de două sau trei stele, dar nu pot să mă plîng. (Ca şi la noi, mici detalii de genul geam spart la cabina de duş sau finisaje neterminate în anumite zone erau prezente şi acolo, încă un semn că, în ciuda a ce spune Densuşeanu, avem şi o parte latină serioasă în noi).








Hotel central, economie la transport

Avantajul de a fi în buricul tîrgului este că nu mai ai nevoie de transportul în comun pentru a vizita majoritatea obiectivelor pe care rîvneşte să le vadă toată lumea. În plus, poţi să baţi străzile şi noaptea, fără a risca să rămîi fără mijloace de transport pentru a te întoarce în camera mai ieftină din suburbii.








Trebuie însă să accepţi că Roma este un muzeu în aer liber, iar în două zile nu prea poţi să vizitezi tot ce-ai visa, chiar dacă te încumeţi să faci 100 de kilometri pe jos. Aşa că, înainte de cuceri Roma trebuie să-ţi faci un plan cu ceea ce doreşti neapărat să vezi. Un bilet de autobuz cu valabilitatea de 75 de minute, timp în care poţi schimba oricîte mijloace de transport de suprafaţă, costă un euro. Cele 75 de minute sînt suficiente chiar şi pentru o călătorie mai lungă. Pentru eficienţă însă, orice turist poate apela la serviciile vreunui autocar tip hop-on-hop-off, adică acele autobuze etajate, descoperite, în care te poţi urca de cîte ori pe zi vrei, care te duc exact în locurile de interes şi care costă în jur de 20 de euro pe zi. Firma ATAC, care se ocupă de transportul public din Roma, pune la dispoziţia turiştilor inclusiv abonamente cu intrări gratuite sau reduceri la muzee. Oferta, ca şi un calculator de rute şi distanţe, poate fi accesată pe site-ul oficial al companiei.

Scump, dom’le, scump!

Pentru un marocan care vinde suveniruri la taraba închiriată de la primărie, sau fake-uri de poşete pentru fiţoasele din Bamboo (care, apropo, pot fi negociate de la 40 de euro bucata, la zece euro sau chiar patru), profitul nu scade sub 1.500 de euro pe lună, dar poate creşte şi pînă la 4.000. Pentru un român care cîştigă 300 de euro pe lună, mîncarea pe stradă ori la restaurant, transportul sau intrările la muzee pot fi frustrant de scumpe.
Slavă Domnului, Vaticanul poate fi vizitat fără taxă, inclusiv Basilica San Pietro, în care-ţi poţi petrece, chiar ca privitor neavizat, mai multe ore pentru a o parcurge aşa cum trebuie. Pentru a vedea şi Capela Sixtină, trebuie să scoţi din buzunar 15 euro, la fel cum pentru Colosseum şi complexul muzeal din jurul monumentului trebuie să scoţi din buzunar 12 euro. Castelul Sant’Angelo este de asemenea un loc ce trebuie văzut, unde intrarea este 7,5 euro. Platforma superioară oferă o frumoasă perspectivă asupra Romei şi a Tibrului. Fotografiatul obiectivelor turistice este gratis, cu excepţia locurilor în care scrie că nu ai voie să faci poze sau să filmezi . Şi pentru că am adus vorba de marocani şi poşete, contrar aparenţelor, suvenirurile cele mai ieftine nu se găsesc neapărat la tarabele „de pe stradă“, iar o reducere de unul-doi euro la mai multe bucăţi ajunge să conteze. Pe Via della Conciliazione, adică drumul principal către Vatican, se găsesc mai multe magazine de suveniruri, mai ieftine şi mai de bun gust decît multe dintre produsele de pe tarabele aşa-zis ieftine de pe stradă.

Pizza românească, mai bună decît cea italiană

Chiar dacă italienii au inventat pizza, pastele şi lasagna, românul învăţat să şi le prepare aşa cum îi place, singur, acasă, ar putea avea un şoc atunci cînd pentru o bucăţică de lasagna, care seamănă cu o pizza de chioşc de gară, va trebui să dea cam opt euro, la care se adaugă şi pîinea, paharul de apă minerală sau de vin şi bacşişul ospătarului. Mai bine apelaţi la un (super)market, unde cu banii de gustare la restaurant puteţi cumpăra mîncare pentru trei mese sănătoase.



În rest, Roma e liniştită noaptea şi agitată ziua, carabinierii sînt peste tot, la fel şi românii sau japonezii, şoferii nu opresc la trecerile de pietoni (în schimb, italienii traversează strada peste tot şi toate maşinile opresc, în mod ciudat, fără ca şoferul să înjure pietonul). Ca şi la noi, cea mai mare densitate de maşini şi scutere parcate este exact sub semnele de parcare interzisă sub ameninţarea ridicării maşinii. Italienii, spre deosebire de români, preferă maşinile foarte mici sau scuterele, care le garantează practic un loc de parcare.
Faţă de Bucureşti de exemplu, în ţara lui Ferrari n-am văzut nicio maşină cu numele celebrei scuderii, în afara celor parcate chiar în magazinele firmei. Clădirile, fie ele istorice sau nu, arată bine şi vădesc grija municipalităţii faţă de regulile e urbanism. Să nu mai vorbim de restaurări, care s-au făcut, acolo unde a fost cazul, respectînd ÎNTOCMAI arhitectura şi materialele originale.
Peste tot, chiparoşi sau cîţiva arbori tropicali dau viaţă peisajului urban, iar micile parcuri sau zone verzi sînt pretutindeni, exact atît cît să-şi odihneşti ochii şi picioarele pe altceva decît pavaj şi tencuială. În ziua plecării, nu uitaţi să puneţi deoparte 11 euro pentru trenul care vă va duce, din gara Termini la aeroportul Fiumicino, cale de 30 de kilometri. Atenţie, peronul 25 se află la 400 de metri de peronul principal, iar trenurile pleacă exact la fix!




Top ten obiective turistice:

• Un ghid de călătorie publicat în România recomandă următoarele zece obiective pe care trebuie să nu le rataţi: Capitoliul, Castelul Sant’Angelo, Colosseumul, Palazzo Barberini, Pantheonul, Piazza Navona, Forul Roman (inclus în preţul biletului la Colosseum), San Clemente, Capela Sixtină şi Muzeele Vaticanului, Bazilica San Pietro. Dacă vreţi să vă întoarceţi în Roma, e musai să aruncaţi o monedă în Fontana di Trevi, iar dacă tot n-aveţi ce face, merită să ajungeţi şi în Piaţa Spaniolă, de unde mai puteţi vedea iar oraşul de sus, de pe platforma intrării în biserica Trinita dei Monti, deschisă chiar şi la ora 1.00 noaptea, ca mai toate lăcaşele de cult catolice.


Raport financiar:

194 euro

• Sejur: 47 de ore. Costuri/persoană: avion - 30 euro, cameră hotel (2 nopţi) 45 de euro, intrări muzee - minimum 30 euro, mîncare din magazin - 15 euro, cina la restaurant: 12 euro, transport local - 22 euro, suveniruri - 20 euro, alte cheltuieli - aproximativ 20 euro. Total: 194 euro.

Încercaţi şi Partea I a reportajului.
Incercati si partea a treia, ca poate va place.
Puteţi să vă mai distraţi şi cu periplul tunisian.

11 comentarii:

Rob spunea...

Good review, and excellent night shots. Cheers, Rob

Andrei Paul spunea...

Thank you again, Rob!

Mihaela.Cojocariu spunea...

frumoasă ieşirea voastră şi e bine să o repetaţi. Începutul e mai greu.
cât despre foto, cu riscul să te superi, văd că nu te-ai înţeles deloc bine cu ultrawide-ul, că pică toate :( (nu da iar vina pe obiective, aparat, vînt, ciori etc...)
articolul e frumos scris...

Bieţîvan Ratat spunea...

E o superchestie parachestie excursia asta. Nici prea mult timp la dispoziţie ca motiv de plictis, nici prea mulţi bani ca motiv de fiţe şi parafiţe: în esenţă v-aţi axat pe ceea ce oferă în primă instanţă şi cu bani puţini doamna Roma. Eu cred că e bine şi frumos aşa.
Mi-a plăcut stilul în care ai povestit. Inspirat, un ghid excelent, de buzunar.
Să vă fie de bine, taică!

Andrei Paul spunea...

Multumesc. Stati ca mai am. Data viitoare, tema fotografiilor va fi de ce ne cacam noi in turismul romanesc.

Andrei Paul spunea...

Ce-i drept, n-am prea folosit bine ultrawide-ul, ca e prima intilnire cu el. Totusi, nu-s nici chiar asa de praf, avînd in vedere ca mai toate sint trase cu el.

dismorfic spunea...

faina iesire...mi-ai aduc aminte cat de frumos e acolo...spor!

Ioana Gînju spunea...

..frumos scris. mai mergi, mai scrii, mai aflam.

Andrei Paul spunea...

Multumesc, Gigi. Multumesc Ioana. Mă temeam că nu mai treci pe la mine...Bine ai revenit!

matusica spunea...

He he...am revazut azi blogul tau,m-am uitat la ultimele poze si m-am gandit asa: cred ca undeva astrogramele noastre au avut intr-o secunda o traiectorie comuna, chit ca ne despart atatea(incepand cu datele de nastere...)adica am calatorit in acelasi interval de timp in capitale de Imperii care au lasat urme adanci in istoria,limba si chiar conformatia genetica a romanilor.Tu ai fost la Roma si eu la Istanbul!!simpa,nu?? Impresiile mele de calatorie sunt multe,dar sintetic pot sa spun ca da, Istanbulul este un oras cosmopolit cu adevarat,civilizat-mai mult de cat ma asteptam,mult mai curat decat Bucurestiul ,turcii mananca mult mai sanatos decat noi(nu lipsesc legumele si salatele de la nici o mancare cred),sunt politicosi cu turistii,toti tinerii stiu engleza si am vazut mai mult ca oriunde(cu exceptia Luxeburgului poate) baieti tineri imbracati in costum,fie ca vindeau la terasa,la bazar sau erau cine stie ce functionari...si sa stii ca sunt chiar chipesi!!he he...Bun, si eu am cheltuit 200 de euroi asa:transport autocar,cazare trei nopti cu mic dejun bufet(la care am mancat inclusiv supa...)la hotel de 3*(modest, dar curat,apa calda si caldura )=95euro,restul...intrari la obiective,transport in comun, seara turceasca,suveniruri,plimbare peste Bosfor cu ferryboatul....Doua zile pe drum,doua zile in Istanbul.Sper ca nu te superi daca imi fac si eu reclama aici...Deci,daca sunt doritori...sa ma caute !(sa intrebe la tine,evident).In final,ei bine,da..felicitari pentru poze si...cat de curand o noua "incarcare de baterii".Asa-i ca se merita?? MATUSICA

Andrei Paul spunea...

Biensur, matusica