Roma cu 200 de euro (3)

Data trecută v-am promis o discuţie asupra turismului românesc. Astea sînt doar cîteva poze, făcute cu un aparat (semi)profesionist dar cu ochiul unui amator gură-cască, în Basilica San Pietro, punctul central al Vaticanului.

„Basilica este construită de împăratul Constantin, deasupra mormîntului Sfîntului Petru, situat în apropierea Circului lui Nero, în care a fost crucificat. La mijlocul secolului al XV-lea, Papa Nicolae V a dat ordin să fie restaurată; lucrările au fost demarate abia 50 de ani mai tîrziu, cînd Papa Iulius II l-a desemnat pe Bramante să realizeze planurile. Abia după lucrări care au durat 123 de ani, biserica a fost sfinţită. bazilica are o lungime de 187 metri; domul proiectat de Michelangelo are o înălţime de 132,5 metri, faţada a fost realizată de Carlo maderno, iar Bernini a realizat impresionantul ansamblu de coloane care străjuiesc piaţa San Pietro“ - Roma, ghid turistic, de Jane Shaw, Editura Ad Libri.

Prima chestie la care am căscat gura e tavanul de după intrare. Intrare care, apropos, este gratuită. Recitind ghidul acum, mi-am dat seama că mă puteam urca şi în turlă, contra cost, dar n-am ştiut asta atunci. În interior poţi fotografia cum te taie capul, numai în cur să nu te aşezi că te trag nişte neni paznici de mînecă şi te roagă frumos să nu fii nesimţit şi să te ridici, pe moaş-ta de măgar. Bineînţeles, tu nu auzi decît „Vă rog frumos să vă ridicaţi acum!“, pe un ton politicos, rece şi ferm, dar citeşti în ochii lor că te consideră un măgar.

Vestita La Pieta, de Michelangelo Buonaroti, sculptată la 1499, pe cînd ai noştri încercau să ţină piept năvălitorilor, pîrjolind cîmpiile şi otrăvind fîntînile. De cînd un cretin a ciobit-o cu barosul acum vreo cîţiva ani, este protejată de un panou de plexiglas, în care puteţi observa reflecţia ferestrei din partea opusă, măiastru surprinsă de fotograful amator.

După ce dai cu ochii de La Pieta şi mulţimea de gură-cască (de-aia n-am mai înotat printre ei ca să mă lipesc de geam), te uiţi în faţă şi vezi, măre, cam cît un teren de fotbal, de nu se mai sfîrşeşte. Partea asta care ocupă josul pozei de sus e un culoar îngrădit, care duce la baldachinul altarului, opera lui Bernini, cu o înălţime de 20 de metri şi sub care numai Papa are dreptul să oficieze.

Dedesubtul textului şi deasupra altarului e turla lui Michelangelo, pe care aţi mai văzut-o în poze şi de dinafară.

Drăcia de mai jos am impresia că e pe altarul lui Petru, care a fost şi primul papă, declarat aşa post-mortem. Dacă vi se pare că e o pictură, vă înşelaţi amarnic. E o sculptură.

Am vizitat bazilica în vreo două-trei ore, în viteză, printre sculpturi, morminte de papi şi picturi de n-are muzeul de artă din România atîtea. Fiecare firidă e cît o biserică de-a noastră mai mare, şi infinit mai împopoţonată cu opere de artă care de care mai minunate. Punctul central al papalităţii e de o opulenţă absolut formidabilă, deşi la tot pasul găseşti cîte-o cutie a milei şi cîte-un îndemn la simplitate. Sper să nu jignesc pe nimeni dintre credincioşii romanocatolici, eu sînt puţin ateu şi nu-mi plac bisericile şi preoţii decît cu cîteva excepţii. (O bilă albă la mormîntul papei Ioan Paul al II-lea, ultimul papă decedat, care este de o simplitate contrastantă cu toate celelalte cripte de papi, pe care se odihnesc cîteva flori, un trandafir de aur şi unul de argint, şi la care credincioşii încă îşi mai aduc omagiul. Tot acolo, cică din respect pentru papă, nu ai voie să faci poze decît cu acordul suprem al administraţiei Vaticanului).

În ultimul cadru, nişte asiatici, chinezi sau japonezi, pozează un demn urmaş ar gărzii elveţiene, care păzeşte în mod tradiţional Vaticanul, şi care acum este formată din italieni imberbi şi plini de aere şi coşuri.

Şi acuma, zic şi eu: în faţa unor astfel de minuni(care sînt într-un singur loc din zecile de obiective ale Romei, de exemplu), ce-ar avea România de arătat? Doi pereţi cu albastru de Voroneţ, o cetatea ţărănească Rîşnov care pică pe tine (n-am mai pus poze de la castelul San Angelo, care lasă orice castel de-al nostru la pitici) cu avizul Ministerului (in)Culturii, Nişte Brîncuşi (deşi mai multe sînt în State), un castelul Huniarzilor (care, mă rog, nu-i românesc), o Biserica Neagră, de care nemţii au un milion, nişte mănăstiri, frumoase, i-adevărat, vreo două cetăţi din Moldova, şi dacă îţi mai socoteşti şi degetele de la picioare, te cam poţi opri.

Acum, eu înţeleg de ce nu avem noi bogăţii imperiale şi nici nu putem fi acuzaţi pentru asta. Avem în schimb nişte peisaje de pici în cur (i-adevărat că nu avem nicio vină pentru asta) şi deltă, mare, cîmpie, dealuri, munte la un loc.

Deci, turistul ar putea să vină să le vadă pe-astea. Dar cetăţile cad, hotelierii te jupoaie, şi, ce-i mai rău, ai impresia că România se întinde cît toată Asia, dacă mergi cu trenul. (De la Mare la munte poţi să faci şi mai bine de 14 ore, şi să te ferească Dumnezeu de lucrări , inundaţii, geruri, vară, iarnă). Ştim cu toţii chestiile astea. Başca drumurile care, vai de capul lor, îţi rup maşina cînd ţi-e lumea mai dragă.

Şi acuma zic şi eu, cu mîndrie patriotică şi cu năduf: ce dracu să caute turistu-n Românica?

Încercaţi şi partea I a reportajului, ba chiar şi partea a doua. Eu zic că merită.